.png)
Maria Frățilă
Consilier pentru Dezvoltare Personală
Învăț oamenii să privească atent în ei pentru a descoperi rezolvarea oricărei probleme cu care se confruntă.
Mai jos găsești povestea mea.
Care e de fapt povestea ta. Și a oricărui om.
Povestea mea
M-am luptat peste un deceniu cu anxietatea.
Și mult mai mulți ani m-am simțit respinsă și abandonată.
M-am luptat cu insomnia și cu atacurile de panică.
Am stricat relații și le-am reclădit.
Pe unele le-am pierdut definitiv; pe unele le-am vindecat.
Am plâns și n-am știut de unde vin demonii mei, sau luptele mele, sau greul și durerile...
Apoi am închis ochii și am privit de partea cealaltă a pleoapelor: în mine.
Am muncit, am plâns și m-a durut.
Am aruncat vina pe alții și pe viață, și la final, furioasă, pe mine însămi.
Dar apoi, într-un sfârșit, obosită și înfrântă... am înțeles. Și-am râs.
Pentru că demonii nu veneau de nicăieri. Eu veneam. Și întrebarea nu era de unde vin ei. Întrebarea a fost de unde vin eu?
Părea că sunt aici, dar eram acolo, blocată, în trecutul din care veneam.
Așa că m-am dus în trecut, și m-am așezat jos lângă Maria mică și am plâns cu ea și am luat-o în brațe. Am povestit și-am râs, apoi am mai plâns un pic și am iertat mai mult. I-am spus că o iubesc așa cum a fost ea. Iar ea mi-a spus că-i place cum am devenit eu. Și din îmbrățișarea aia, s-au născut toate pansamentele care au vindecat vreodată răni interioare.
Și undeva, în interiorul tău, copilul mic peste care te-ai clădit, așteaptă să faci aceeași călătorie.
Nu te cunosc. Dar te știu.
Știu că te apucă ore târzii întorcând problemele pe toate părțile.
Știu că zici că nu mai poți, și chiar așa e, și că apoi mai poți un pic.
Știu că ți-e greu să te împaci cu anumite aspecte și le opui rezistență până te epuizezi.
Știu că e neclar unde începi tu și unde se termină ceilalți și că nu o dată, spațiul și liniștea ți-au fost invadate și încălcate.
Știu că discuți iar și iar aceleași lucruri, și că stabilești iar și iar aceleași limite, doar pentru ca apoi ele să fie din nou călcate în picioare.
Știu că ți-e frică... dar că încă speri... și aștepți soluția minune care să vină din altă parte. Din exteriorul tău. Pentru că ți-e greu să vezi că în ceea ce te privește, nimeni nu știe mai bine decât tine. Tu ești singurul expert al propriei tale vieți.
Iar tu te știi. Dar nu te cunoști.
Adultul care ești acum a crescut peste emoțiile unui copil interior rănit și singur. Iar tu nu îl cunoști pe copil și nu l-ai luat niciodată în brațe. Privești în oglindă, dar nu privești în tine.
Nu cunoști unde e rana ta, și de aceea n-ai pansat-o.
Nu cunoști unde e puterea ta, și de aceea nu ți-ai luat-o înapoi.
Te întrebi timid. Dar până să apuce să vină răspunsul, n-ai răbdare și pleci deja în altă parte.
Însă n-ai plecat niciodată să te cauți.
Te-ai dus peste tot, dar nu te-ai întors în tine.
Povestea ta
Demonii nu vin de nicăieri.
Tu vii de undeva.
Povestea noastră
_JPG.jpg)
N-ai nevoie de mine ca să te asculți. Oricărui om îi vine natural să se asculte, dacă știe unde să pună urechea.
Dar așa cum e firesc la început, între tine și sinele tău e un perete.
Iar eu sunt aici ca să-ți arăt prin ce găuri din perete trebuie să asculți ca să înțelegi mai clar ce se aude de partea cealaltă.
Pentru asta e întotdeauna nevoie de îndrumare.
Dar în timp, peretele se va dizolva, iar tu vei deveni reîntregit, una cu ce era dincolo de perete.
Și atunci vei știi, din propria ta învățare, că indiferent de problemă, de fiecare dată soluția va fi fost aceeași: să-ți asculți corpul, să te regăsești pe tine, să-ți înțelegi reacțiile, cuvintele și mai ales emoțiile. Iar ulterior, să descoperi prin toate aceste unelte, problemele care stăteau ascunse și prăfuite, pentru ca mai apoi să le acorzi atenție și îngrijire.
Văd neliniștea din interiorul tău, lupta și eforturile. Știu că sunt acolo.
Dar nu ești singur(ă). Cu toții suntem aici, chiar dacă pe cărări diferite.
Destinația însă, e mereu aceeași: echilibrul și pacea interioară.
Ne vedem acolo!